joi, 12 august 2010

La parcul acvatic

Eu in vacanta, sotia in concediu. Unde sa petrecem timpul liber?

In Grecia? Cam nesigura zona. Pe litoralul romanesc? Cu trenul fac 4 ore si ceva pe grafic, 6 ore in realitate. Cu masina, chiar daca traficul e aglomerat, poate fi un pic mai bine, dar tot nu ma atrage. La munte, pe Valea Prahovei? Cu trenul se circula pe un singur fir de la Campina la Brasov. Nici nu masina nu stiu daca e indicat in perioada concediilor, fiind o zona vesnic aglomerata.

Pe canicula ar fi nevoie de apa, dar si de distractie. Unde s-ar putea gasi, intr-un loc unde sa nu mi se para ca imi trece viata pe drumuri? La parcul acvatic de la Otopeni pare o idee buna. Ma uit pe net, 30 de lei intrarea de luni pana vineri, 50 de lei sambata si duminica. Cam piperat, ma gandesc, dar e de preferat strandului de la Crangasi, unde pentru "numai" 10 lei iti poti pune prosoapele pe coji de seminte si chistoace de tigari si unde unii cetateni se scuipa si isi adreseaza trivialitati cu volumul vocal la nivelul stadionului, fara sa fie macar atentionati de vreun om de ordine.

Asa ca, plecam pe la 8 dimineata de acasa. E inca racoare, dar tinde sa se incalzeasca rapid. Ajungem la Unirii, la linia expres 783, care deserveste Aeroportul Otopeni. Ne luam cartele (3,5 lei calatoria) si ne urcam in autobuz. O prima surpriza: in autobuz nu este aer conditionat. O reclama buna pentru turistii care vin cu avionul in Romania si vor sa afle mai multe despre calitatea vietii din Romania. Asta e, daca nu le place, a doua oara sa stie, sa ia taxiul. A doua surpriza, de la Piata Victoriei la Arcul de Triumf sunt lucrari pe un sens si traficul se desfasoara cu dificultate. Pierdem in zona 30-40 de minute. In total, de acasa la parcul acvatic am facut 2 ore. Bine ca ajungem. Am coborat la statia ICSITMUUAB (un nume de statie care ne inveseleste un pic) si impreuna cu alti cetateni blocam cateva zeci de secunde DN1 in timp ce traversam pe zebra.

Soferul din prim-plan a franat cam ezitant si s-a oprit exact pe zebra, blocandu-ne accesul. Un pieton mai nervos l-a intrebat: "De ce ai mai oprit ma?", dupa care a continuat cu o injuratura care poate fi incadrata la "violenta verbala moderata". Asa cum calmul englezesc al unora ii scot pe altii din calmul lor englezesc, tot asa, nervii unora calmeaza nervii altora. Adica, eram usor catranit din cauza timpului pierdut pana aici, dar, paradoxal, cetateanul suparat mi-a redat buna dispozitie.

Intram in parcul acvatic. La intrare ni se spune ca putem beneficia de o consultatie gratuita pe tema greutatii corporale, alimentatie etc. Tot la intrare scrie ca toboganul "twister" (parca) nu functioneaza. Ei, dar ziua e lunga. Ne instalam, ne dam cu crema de protectie de nivel 20 contra radiatiilor solare. Stam sa ne intre crema in piele si ne bagam in apa. Ne dam pe tobogane. E bine. La soare nu pot sa stau mai mult de 2 minute, dar in apa as putea dormi, daca as simti nevoia.

Ies din apa ca sa ma duc la consultatie. Sunt cantarit, am peste suta. Un alt aparat stabileste continutul de grasime (cred ca 27%). "Restul slanina", glumesc eu in gand. Mai completez un formular cu varsta, inaltimea si alte alea. Se fac niste calcule si rezulta ca sunt supraponderal (faza superioara normalului), dar nu obez, ceea ce mi se pare normal la varsta mea.

Asa ca ma intorc la distractie. Ma dau iar pe tobogane. Le iau la rand pe toate. La cele unde te dai cu colacul e mereu coada si nu insist prea mult acolo. Tuburile (numite si kamikaze) sunt de evitat. Nu au aerisire si e foarte cald in interiorul lor, senzatia de sufocare fiind evidenta. In rest, e bine.

Stateam in apa cu sotia. Doi copii (12-14 ani), dintre care unul cu un colac, veneau pe mal cam inspre noi. Cel cu colacul se hotaraste sa il arunce in apa. Una dintre rarele adieri de vant ale zilei deviaza colacul jumatate de metru, suficient cat sa stearga capul sotiei. Ideea e ca in jurul nostru, pe o raza de 5 metri nu mai era nimeni. Deloc suparat, ii recomand tanarului pe un ton linistit: "Vrei sa gandesti un pic mai mult?". Nu stiu daca l-a interesat ce i-am spus. S-a indepartat fara sa isi ceara macar scuze, sa zica pardon... Era mai indicat sa ii spun: "BAAAAI, BOULE"? E inca tanar, nu are rost sa il traumatizez psihic, cum zic psihologii. Si apoi, un colac nu e tocmai o haltera, deci am procedat corect.

Ma mai duc pe la chioscuri si restaurant. Ma intereseaza in special inghetata. Oferta e cam slabuta. Exista produse de la o singura firma de inghetata. Buna si asta. In rest, de mancat se gasesc mai multe.

Dupa amiaza apar niste nori si se mai atenueaza soarele. Stam pana la 18. Plecam pe o caldura suportabila. Luam alt 783. Nici asta nu are aer conditionat. Poate e o pedeapsa pentru cei care dau bani pe avion si nu dau bani si pe taxi. Sa simta diferenta. Transpir din belsug. Dar ce mai conteaza. Ajungem acasa in numai o ora si un sfert, pentru ca pe Kiseleff e sens unic si nu sunt lucrari. Fac un dus si totul e ok.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu