sâmbătă, 21 aprilie 2012

4% lapte in branza de oaie?!

Mi-a atras atentia stirea ca exista branza telemea de oaie care contine numai 4% lapte!!!

Citez de pe sursa:
http://www.ziaruldeiasi.ro/national-extern/brinza-telemea-de-oaie-4-lapte~ni8dvu
"Chefirul are 2,6% grasime, in loc de 3,3. Branza de vaca are 66% apa, in loc de 57%. Dar cel mai revoltator e ca, in loc de telemea, unt si cascaval am primit un amestec de uleiuri hidrogenate.
"Branza telemea de oaie, dar in care am intalnit grasime vegetala. In interior, acel procent de lapte este de 4, 5,7 la suta. Vizavi de aceste grasimi vegetale, am intalnit si unt din categoria unt superior, care avea in el, in proportie de 80 la suta, grasime vegetala" povesteste Constantin Cerbulescu, presedinte ANPC.
In jumatate din probele testate de Protectia Consumatorului s-au raportat nereguli. Branzeturile mai multor fabricanti au fost dovedite ca falsuri.
Va intrebati poate de ce autoritatile noastre de control nu fac mai multe astfel de analize, pentru a scoate de pe piata produsele neconforme, atata vreme cat laboratoarele dispun de toata tehnica necesara? Un motiv ar fi nivelul costurilor. Determinarea unei singure probe costa intre 150 si 4500 de lei."

Constat din nou ca persoanele obisnuite trebuie sa fie genii chimiste si sa mearga la cumparaturi cu laboratorul de analize in sacose. Rafturile alimentarelor sunt pline de produse fantoma si de etichete mincinoase. Cand se calculeaza inflatia se vorbeste doar de preturi, dar de calitate deloc. Mi-e greu sa evaluez inflatia la branza cu 4% lapte, dar cred ca e astronomica!

Candva imi cumparam iaurt, lapte batut si kefir. La ultimele doua am renuntat, pentru ca nu mai simt diferente, iar iaurt cumpar foarte rar.

Iar imi aduc aminte de cetateanul indignat din perioada imediat postdecembrista, care spunea  la TV ca "noi nu mai vrem salam cu soia". Ce salam, ce soia? Nici macar painea si cartoful nu mai sunt ca pe vremea lui Ceasca. Am remarcat ca lumea se fereste de mezeluri, dovedite si ele a fi in mare masura falsuri bazate pe emulsia de sorici...

Povestea cu nivelul ridicat al costurilor pentru analize mi se pare extrem de puerila, in conditiile in care cetateanul banal platea acum cativa ani peste 800 de lei ca sa-si ridice masina ridicata pentru parcarea neregulamentara. Din cate vad nu se dau nume de firme si persoane care se ocupa cu falsurile alimentare, nici nu se vorbeste de nivelul amenzilor care ar trebui aplicate imediat dupa ce se constata astfel de situatii si care ar putea finanta analizele.

Cred ca romanii au ajuns cobaii Europei. Se testeaza pe noi fara sa stim sau sa ne putem opune, orice. Cred ca alimentele falsificate au devenit mult mai periculoase decat bautura sau fumatul, pentru ca, desi sunt prezente din abundenta, nimic nu ne pune in garda in privinta lor.

3 comentarii:

  1. Petit bonsoir du soir
    J’espère que tu vas bien et je te souhaite une belle soirée

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa este,suntem demult pe post de cobai,si sigur o sa fim mult si bine si de acum inainte.Si crezi ca-i pasa cuiva (ma refer la "dragutii nosti alesi")?
    Prefer sa-mi fac in casa tot ce se poate.

    RăspundețiȘtergere
  3. da, am gasit un comentariu relevant.

    "Petit bonsoir du soir
    J’espère que tu vas bien et je te souhaite une belle soirée"

    pe tema "4% lapte in branza de oaie?!"

    nea barbuleeeeee! ce faci domnule? nu dai replica?

    RăspundețiȘtergere